Alege şi comandă. Simplu, rapid, comod:

duminică, 3 iulie 2011

Debtocracy (subtitrat în limba română)






Situaţia din Grecia vazută de Fani Georgila, Consultant pentru Piaţa Muncii şi Resurse Umane, Atena
"Din punct de vedere economic, in ultimii 20 de ani, noi, grecii, am trait o viata falsa"
Potrivit presei internationale, de patru ani, Grecia se afla in recesiune, adancindu-se in cea mai mare criza financiara din istoria zonei euro. A incheiat anul 2010 cu o datorie publica de 330 miliarde euro sau 143% din PIB. M-am intors recent de acolo si pot marturisi ca, de la "inaltimea" la care se bronzeaza turistul, nu se prea vad framantarile si turbulentele de la "firul ierbii". Elada ramane tara turismului si "tatal" Europei, cum ar spune poetul. Cu marile ei albastre, cu livezile de maslini si campurile de bumbac, cu autostrazile ei ca-n palma, tara Olimpului, salasul zeilor, te atrage in capcana unei iubiri pe viata. Cand observa ca esti roman, vamesul grec nu te mai trage pe dreapta, sa te controleze in portofel sau sa-ti scormoneasca prin bagaje, ca la inceputul anilor 2000, ci iti face semn sa treci iute, sa te duci la mare si in paradisurile insulare, oriunde e rost de ceva cheltuiala cat de modesta, sa contribui astfel, cu puterile tale, la revenirea vremurilor de altadata... Grecia vazuta din interior, de un grec avizat, ca doamna Fani Georgila, un consultant de talie internationala in materie de piata muncii, somaj si resurse umane, ne da posibilitatea sa intelegem ce se intampla dincolo de stirile standard ale mass-media. Doamna Georgila ne raspunde cu mahnire si patriotism, amintindu-ne ca si noi, romanii, le-am fi putut calca grecilor pe urme...


"Imitand guvernul, am inteles ca avem bani de cheltuit, ca ne putem permite orice"

- Din ce este compus "tabloul" public din Grecia, care va nemultumeste cel mai mult la ora actuala?

- Din functionari de stat. Eu am o mentalitate construita intr-o mare companie multinationala, dar acesti functionari gandesc diferit, etatist. Uneori, sunt revoltata de stilul lor de lucru. Majoritatea, desi sunt angajati de stat, nu lucreaza efectiv pentru stat. Situatia pe care o are statul grec astazi li se datoreaza si lor macar in parte.

- Cand ati observat ca lucrurile incep sa mearga rau?

- As spune ca in urma cu doi-trei ani, nu mai devreme. Din pacate, nu mai devreme. Traiam un vis, toti grecii se credeau intr-un vis. Probabil, politicienii stiau cu mult inaintea noastra ce va sa vina, dar n-au dezvaluit nimic. De aceea, as spune ca fiecare dintre noi ar trebui sa se uite in oglinda si sa-si recunoasca propria responsabilitate, pentru ca, intr-o democratie, nu doar politicienii au responsabilitati, ci si cetatenii. Acum ma uit la propria mea responsabilitate... As putea spune ca n-am nici una, deoarece: n-am lucrat la stat nici o secunda; imi platesc taxele intotdeauna (ceea ce nu se prea obisnuieste in Grecia); nu am luat nici un credit de la banci; n-am cheltuit mai mult decat am avut.

- Ce s-a intamplat atunci cand grecii au descoperit ca tara lor este aproape in incetare de plati?

- Au protestat, au iesit in strada, dupa cum a vazut toata lumea. Cand ai avut ceva si cineva incearca sa ti-l ia, protestezi, chiar daca acest "ceva" este luat de la altcineva (ma refer aici la imprumuturile statului din strainatate). In momentul asta, sunt tentata sa fiu critica fata de compatriotii mei, desi nu e frumos, dar voi spune: suntem o natie desteapta, priceputa in afaceri, agricultura, arta, navigatie, comert, dar in ultima vreme, am adoptat niste obiceiuri nesanatoase. Spre exemplu, in ultimii 20 de ani, am trait, din punct de vedere economic, o viata falsa. Guvernul a facut mari imprumuturi de la UE; oamenii au inceput sa ia credite de la banci: credite pentru vacanta, credite pentru masini de lux (avem in multe cazuri doua-trei masini pe familie) etc. Guvernul a dat startul creditelor din strainatate in urma cu 20 de ani, iar oamenii de rand, de la banci, in urma cu vreo zece ani... Oricum, imitand guvernul, noi, grecii, am inteles ca avem bani de cheltuit, ca ne putem permite orice. Guvernul a dat bani in agricultura cu nemiluita, atat subventii europene, cat si subventii guvernamentale. O multime de miliarde de euro. Dar fermierii n-au folosit decat o cota mica din aceste miliarde in cresterea productiei si modernizarea sistemelor agricole. Au avut insa grija sa-si cumpere case, masini, yachturi, croaziere etc.

"Dupa saracia din trecut, multi greci, cand s-au vazut cu bani, cu jeepuri, cu vile pe insule, si-au pierdut mintile"

- Cum a fost posibil acest lucru? N-a existat un control?

- N-am avut control. Asta este marea problema a Greciei: lipsa de control efectiv asupra cheltuirii banilor publici. Asa se explica faptul ca sunt multe persoane, spre exemplu, care primeau pensiile unor morti. Doctorii din clinicile de stat au fost obisnuiti sa prescrie retete pentru medicamente care nu sunt necesare. Retete, operatii, internari inutile; totul ca sa castige, sa dea mai multi bani farmacistilor si, in acest fel, sa puna in pericol sistemul asigurarilor sociale. Alt exemplu: ai dorit o aprobare sa-ti construiesti o casa? Filiera aprobarilor contine multa mita si mai putini bani la stat. Ce poate fi mai rau? Sunt obiceiuri proaste, ale multor conationali de-ai mei. Poate ar fi o explicatie: dupa saracia din trecut, multi greci, cand s-au vazut cu bani, cu jeepuri, cu vile pe insule, si-au pierdut mintile. Vor sa-si ia revansa in fata istoriei: daca n-au avut parintii lor, sa aiba ei, acum, imediat! Copiii copiilor, la fel: bani la disco, bani la baruri de noapte, la discoteci, in excursii, la petreceri etc.
Zorba (mp3) -- Cum functioneaza sistemul de pensii? - Foarte prost, aproape ca nu mai sunt bani sa fie platite, chiar daca pensionarii au contribuit zeci de ani. Avem o boala: pensiile de boala! Pensiile de handicap! Nefiind control, acesti handicapati si bolnavi nu sunt ceea ce spun ca sunt! Atunci, ma intreb: acesti conationali ai mei, care se complac in astfel de fraude fiscale, nu au nici o responsabilitate pentru situatia actuala a tarii noastre? Batrana de 91 de ani, care a utilizat un certificat cum ca era gravida, nu are nici o responsabilitate? - Ce s-a intamplat cu cele 14 salarii ale angajatilor de la stat? - Au ramas doar 12... Dar au fost si 17, intr-o companie petroliera de stat. 17 salarii pe an! Intrucat nu dadea bine sa maresti direct lefurile, directorii au gasit subterfugii multiple de a te premia si de a se premia, tragand avantaje din promisiunile politicienilor cu privire la cresterea nivelului de trai. - Cum s-a intamplat trezirea din "vis": peste noapte sau pe termen ceva mai lung? - Pentru grecii de rand, a fost peste noapte, in mod cat se poate de surprinzator. Nu insa pentru politicieni. Ei stiau cu mult inainte ca vine scadenta. Caramanlis, fostul premier de dreapta, a pierdut ultimele alegeri pentru ca, incercand sa fie realist, a spus ca va ingheta salariile. A castigat in schimb domnul Papandreu de la Socialisti, care l-a contrazis pe Caramanlis si a spus ca sunt bani in vistierie. Sigur ca sunt bani, dar unde sunt? Astazi, domnul Papandreu are cu adevarat probleme sa le arate grecilor unde sunt acesti bani. - Care este nivelul evaziunii fiscale? - Foarte ridicat. De la micul instalator care nu-ti da bon fiscal cand iti instaleaza un robinet, la chioscuri, la taxiuri, pana la benzinarii, nu exista obiceiul de a elibera bonuri fiscale. Cand a intrat d-l Papandreu in Cabinet, a introdus obligativitatea eliberarii acestor bonuri. A introdus chiar si un bonus pentru cei care prezentau la Fisc bonurile de la cumparaturi (experiment esuat si la Bucuresti - n.red.). Dar sistemul s-a blocat, deoarece grecii s-au prezentat cu milioane de bonuri si statul si-a dat seama ca nu are bani sa le plateasca. - A stiut UE din timp despre pericolul prabusirii finantei grecesti sau a fost luata prin surprindere, ca si grecul de rand? - Ei spun ca n-au stiut, dar nu cred. Ei sunt aici tot timpul, nu se poate sa nu fi observat ce se intampla. De ce n-au facut nimic atatia ani, nu stiu si nu inteleg. E politica. Cat ii priveste pe politicienii nostri, se observa ca ei au bani. I-au furat? Nu se stie, nu se poate demonstra. Sunt destule contracte suspecte pe piata, cu mari comisioane, dar nimeni nu face proba veritatii, sa-i acuze pe politicieni. Ca sa se asigure pentru alegeri, partidele au angajat o multime de oameni in posturi inventate, inutile, finantate de la buget: telecomunicatiile, liniile aeriene de stat, electricitatea etc. Azi, nu-i mai pot da afara. Constitutia nu permite. "Multi primeau bonusuri de cateva sute de euro, daca veneau la timp la slujba, daca nu intarziau..." - Constitutia nu permite? Va rog sa explicati... - Intr-adevar, Constitutia Greciei nu permite concedierile de la stat. Odata ce ai fost angajat, stai linistit pana la pensie. Cel mult, poti fi transferat de la o unitate/organizatie la alta. Iti poti pierde locul de munca numai prin desfiintarea institutiei respective. - Guvernul a fost nevoit sa ia masuri nepopulare... Cum a inceput? - Cu pensionarii. A mizat pe faptul ca oamenii in varsta nu vor protesta violent in strada si atunci le-a taiat doua pensii, desi pensionarii cotizasera pentru ele. Din 14, au ramas cu 12, plus prime de 200 de euro la Pasti, 200 de euro pentru vara si 400 de euro de Craciun. In functie de marimea pensiei, fiecare pensionar este obligat sa contribuie cu o suma la fondul de pensii... Eu, spre exemplu, platesc lunar 50 de euro. La salarii, au taiat la fel, din 14 au ramas 12, la care s-a adaugat o taiere de 5% din salariul nominal. Dar au mai ramas unele bonusuri... Pana de curand, bonusurile depaseau uneori nivelul salariilor si pensiilor. Bonus, bonus, bonus... Multi primeau bonusuri de cateva sute de euro daca veneau la timp la slujba, daca nu intarziau... - UE a decis acordarea unui ajutor suplimentar pentru Grecia, cu conditia ca guvernul de la Atena sa ia masuri de austeritate suplimentare. Ce credeti ca se va intampla? - Guvernul spune ca va lua cele mai dure masuri, dar este ezitant. Mai mult arata securea, decat o foloseste. Fiind un guvern PASOK, adica socialist, intarzie sa ia masuri de dreapta, desi nu are nici o scapare. Nu mai avem timp pentru jumatati de masura. Au de privatizat companiile de stat si vor fi nevoiti sa treaca la lucru imediat. Acum dau drumul la licentele de taxi, de avocatura, de medicina de familie etc. Le lasa libere pe piata... Un alt motiv de protest este intentia guvernului de a schimba lista cu slujbe considerate "grele" (deci, mai bine platite). Reporterii de radio si televiziune, de stat, se simt vizati, deoarece nu sunt de acord ca profesia lor sa fie declasata de la "grea" la... ceva mai relaxata. Nemultumiti sunt si lucratorii din restaurante si hoteluri, si ei vor fi exclusi de pe lista. Cum sa fie catalogata "munca deosebit de grea" activitatea unei cameriste? Electricienii de pe stalpii de inalta tensiune nu sunt incadrati la "munca grea", in schimb cameristele sunt! - Apropo de taximetristi, spre exemplu. De ce protesteaza atat de vehement? - Pentru ca se comite o nedreptate. Pana acum, o licenta de taxi costa intre 120.000-200.000 de euro, in conditiile in care statul nu s-a implicat deloc in aceasta problema! A fost un fel de piata neagra a licentelor, tolerata de guvern. Baiatul meu a platit 140.000 de euro pentru licenta lui, cat pentru o casa. Vine ministrul actual si propune ca aceste licente sa se acorde gratuit sau cu maxim 3000 de euro, ca asa ne impune UE. Va imaginati ca toti somerii vor dori sa devina "taxi-drivers". Concurenta va fi ucigatoare si nedreapta, deoarece taximetristii actuali nu-si vor mai recupera investitia in licente niciodata. Pana la urma, s-a ajuns la un acord de limitare a numarului licentelor, in functie de numarul locuitorilor dintr-un oras (ca in Romania - n. red.), dar nu stim daca va functiona. Totusi, eu sunt optimista cu privire la Grecia. Nu ne vom pierde ca natiune si ca stat. Vom suferi mai mult decat suferim astazi, dar stim ca intreaga lume trece prin momente critice...  Interviu apărut în Formula As, nr.987/2011.  Dacă sunteţi interesaţi de acest subiect, puteţi viziona şi Greek Tradegy, un documentar pe aceeaşi temă sau Inside Job, un alt documentar, extrem de interesant, despre dedesubturile crizei economice!

18 comentarii :

  1. As dori si eu daca puteti, sa imi trimiteti prin e-mail sau cumva acest film, pentru ca este fantastic. Sunt sofer pe tir si nu il pot inregistra dar as dori sa il vad pe laptop si acasa.

    Va rog frumos. Id-ul meu: ts_rbd@yahoo.com
    Ma bucur ca ati postat filmul subtitrat.
    O zi buna va urez si multa sanatate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ti-am trimis pe e-mail cum sa iei filmul la calitate si cu subtitrare.

      Ștergere
    2. Ai facut bine, numai ca eu i-am trimis toate detaliile acum 4 ani!

      Ștergere
  2. Ţi-am trimis detalii prin email. Problema e ca şi rezolvată.

    RăspundețiȘtergere
  3. exccelenta ideea cu zorba. am si uitat de criza. felicitari!!! :X

    RăspundețiȘtergere
  4. O să-ţi răspund literalmente: dacă nu sunt X, atunci sigur sunt Y!

    RăspundețiȘtergere
  5. CORNELIU RIEGLER17 octombrie 2011, 17:33

    CUM DOWNLOADEZ FILMUL CU SUBTITRARE IN ROMANA VA ROG. AS VREA SA-L PREZINT ELEVILOR LA CLASA

    RăspundețiȘtergere
  6. corneliu_riegler2004@yahoo.co.uk este emailul meu. Multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  7. Ne pare rău, dar nu acordăm asistenţă fanilor lui M. Badea, acest chupacabra voiculescian. Dacă ne solicită un elev de-al tău, cu mare plăcere!

    RăspundețiȘtergere
  8. Exista si printre elevi fani ai lui Mircea Badea. Si in plus este un mod ciudat de a discrima, dar nu va fecti griji, sunteti in Romania, o tara de rahat asa cum spunea chiar Mircea Badea...

    RăspundețiȘtergere
  9. Sigur, situatia Greciei e foarte complicata. Cum au ajuns in aceasta stare, greu de raspuns. Multumesc pentru postare.

    RăspundețiȘtergere
  10. Îţi mulţumim şi noi! Cred că cel mai bun răspuns la întrebarea ta este acesta care vine direct de la sursă, ca sa zic aşa...

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu e chiar tot, dar e ok. multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Mai puţin 2 minute de la începutul documentarului pe care nu le-am prins. De altfel, l-am înregistrat şi pe cel difuzat azi şi, poate, o să-l punem şi pe acesta dacă vor fi solicitări...

    RăspundețiȘtergere

Comentaţi prin Facebook :

Adevărul

Blog Archive

EVENIMENT

Mediafax