E de-ajuns să priveşti o banală nucă
pentru ca, dezbrăcând-o de coajă apoi,
să te trezeşti dintr-o dată, mai bogat,
direct în centrul materiei.
Şi-asta nu e decât culoarea,
nemărginirea seminţei
dilatată până la imaginea frunzei,
până la imaginea de nuc umbros,
sub care amintirile se scriu,
una pe alta,
rostogolindu-se.
Niciun comentariu :
Adăugaţi un comentariu